Focul la Halagian

Focul la Halagian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fiecare poate comenta știrea după cum are chef. Comunitatea
armenilor din România l-a desemnat pe Florin Halagian
personalitatea anului. Au rămas la trenă toate celelalte domenii.
Și criticii literari, și chirurgii, și arhitecții, și oamenii de
afaceri. Alegerea l-a ocolit chiar și pe Chivorchian, ale cărui
merite în anul în care Timișoara a fost atât de aproape de titlu nu
pot fi contestate. În fine, niciodată n-a făcut unanimitate o
asemenea ierarhizare mozaic cu propuneri din mai multe domenii.

Deci, focul e la Halagian. Nominalizarea n-a fost sensibilă cu
siguranță doar la cele câteva etape în care Hala a readus la viață
muribunda Bistrița. Ci la întreaga carieră a tehnicianului, unul
dintre actorii de marcă din ultimele patru decenii ale fotbalului
nostru. În ultima vreme au apărut pe piață mai multe DVD-uri.
Revezi imaginile cu Dobrin și Radu II de la titlurile cu Argeș din
’72 și ’79, dar automat și peste chipul lui Halagian, un vulcan pe
bancă sau în extaz pe gazon cu brațele ridicate mulțumind Cerului.
Nașterea marii echipe a Stelei ’86 ascunde nedrept tot ochiul și
flerul lui Hala, care a știut să pună piesele la locul lor.
Cutezanța de a poza într-un manager i-a fost fatală într-o noapte a
generalilor. Titlurile cu Dinamo și explozia Naționalului din anii
’90 își așteaptă rândul să scoată capul din arhiva fotbalului
nostru.

Patru decenii de istorie cu Halagian. Fără pașii înapoi din
ultimul deceniu și jumătate, fără mercenariatul vremurilor la
cluburi fără veleități, înrobite de caracatița cooperativei, Hala
ar fi fost de neclintit din top 10 all-time al antrenorilor români.
La braț cu Piști Covaci, Ienei, Mircea Lucescu și Valentin
Stănescu. Vremurile și viața n-au oprit timpul în loc după ultimul
titlu cu Dinamo. Prezența în top ten n-ar mai fi îndrăznit s-o
atace nimeni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×